În perioada 10 august – 25 septembrie 2022, în cadrul proiectului Noaptea Cercetătorilor Europeni s-a desfășurat concursul foto “Biodiversiteatea în jurul tău”.
Deoarece tematica de anul acesta al proiectului se axează pe “știința verde”, concursul foto a încercat să atragă atenția asupra problemei biodiversității din perspectiva scăderii numărului de insecte și includerea acestora în Cartea Roșie a Republicii Moldova.
Numărul insectelor incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova a ajuns la 80 de specii în 2015 și include specii de albine sălbatice, bondari, călugărițe, furnici, libelule, rusalii, care astăzi sunt amenințate cu dispariția din cauza dezechilibrului ecologic, defrișărilor masive ale pădurilor, distrugerii habitatelor naturale, fenomenelor de schimbare a climei, care sunt, de fapt, rezultatele activităților nechibzuite ale omului.
În cadrul concursului foto, toți doritorii – copii, tineri și adulți pasionați de natură – au fost încurajați să facă și să trimită fotografii cu insecte rare, pe care le-au observat în grădină, parc, pădure sau chiar în curtea casei din satul natal.
Fotografiile trimise la concurs au fost jurizate de cercetătorii Laboratorului Entomologie al Institutului de Zoologie. Rezultatele concursului au fost anunțate la 30 septembrie în cadrul evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni, de către doamna dr. Livia Calestru, vicedirector al Institutului de Zoologie și Irina Cojocaru, representant al AO InfoGroup.
Căștigătorii ediției din acest an sunt Iulia Iațco (foto călugăriță, făcut în s. Goianul Nou, mun Chișinău), Sabrina Galan (future ochi de păun, făcut în orașul Mărculești, raionul Florești) și Alexandr Stanislavschi (foto caraban, făcut în mun. Bălți).
Vă mulțumim că ați celebrat biodiversitatea din țara noastră împreună cu noi!